Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Parohia Căueşti - Şcheia, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi, şi-a serbat ieri, 7 iunie 2015, hramul. La sfintele slujbe dedicate locaşului de închinăciune, oficiate de un sobor de preoţi, au participat aproape 100 de credincioşi din parohie. Localitatea Căueşti din judeţul Iaşi s-a aflat ieri în sărbătoare. Biserica satului, închinată Tuturor Sfinţilor, a fost loc de rugăciune şi comuniune atât pentru enoriaşi, cât şi pentru fiii comunităţii veniţi de departe. Cu toţii s-au adunat pentru a da slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor pentru toate cele primite de-a lungul vremii, dar şi pentru a înălţa cereri către Tronul Preasfintei Treimi, mai ales în contextul lucrărilor de pictură ce se derulează în biserica parohială. „Sfânta Liturghie, precedată de Utrenie, a fost săvârşită de un sobor de şapte preoţi, la finalul căreia s-a organizat o agapă frăţească, aşa cum se cuvine nouă, creştinilor. Predica zilei a fost adresată de părintele Petrică Pârlea de la Parohia Satu Nou, care a vorbit despre rolul credinţei şi sfinţeniei în viaţa credincioşilor. În acelaşi timp, s-a întărit conştiinţa credincioşilor înspre ceea ce înseamnă sfinţenia. Sărbătoarea hramului bisericii noastre este una a întregii comunităţi. Ne dorim ca prin intermediul acestei zile, oamenii să se apropie mai mult de Dumnezeu şi de Biserică. Dacă oamenii trăiesc aproape unii de ceilalţi, ei sunt în comuniune, putând astfel să se folosească de darurile pe care Dumnezeu le revarsă. Ne-am bucurat de prezenţa enoriaşilor parohiei noastre, dar şi de cea a celor din Şcheia, Dobrovăţ sau Scânteia. Pelerinii din alte părţi vin la Căueşti pentru a vedea cum sunt manifestările din punctul de vedere al credinţei", a relatat pr. paroh Bogdan Sârbu. La Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor" din Căueşti se derulează din anul 2014 lucrările de pictură. Până în acest moment s-au pictat 100 de metri pătraţi. „Cheltuielile sunt foarte mari pentru comunitatea noastră, fondurile necesare fiind acoperite doar de la credincioşii parohiei. Mai avem de pictat în jur de 400 de metri pătraţi, însă, nădăjduim să reuşim, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al celor ce doresc să-şi înveşnicească numele, contribuind la zugrăvirea chipurilor sfinţilor din locaşul de închinăciune al satului Căueşti", a mai adăugat pr. paroh Bogdan Sârbu.
sursa: http://ziarullumina.ro/duminica-tuturor-sfintilor-serbata-la-cauesti-102562.html