Bucuria mărturisirii şi entuziasmul tinereţii din Tabăra ATOR Albeşti

Arhiepiscopia Iașilor August 21, 2017

Miercuri, 16 august 2017, au debutat activităţile pentru participanţii curioşi să cunoască vieţile mărturisitorilor din închisori, să găsească răspunsuri la întrebările ce îi frământă, dar şi să afle cât mai multe despre ceea ce înseamnă cu adevărat să îţi mărturiseşti credinţa. Tema taberei de anul acesta a fost: „Din temniţe spre sinaxare. Puterea mărturisirii credinţei“. Ştim noi să ne mărturisim credinţa? Cum o mărturisim concret? La aceste întrebări tinerii, alături de preoţii lor, au încercat să afle răspunsuri cât mai apropiate de sufletul lor.

Un moment special l-a constituit conferinţa ţinută de preotul Ioan Iordache, paroh  al Bisericii cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“ din Botoşani. Părintele le-a povestit tinerilor despre viaţa mai multor mărturisitori din închisori, dar şi despre cum ne putem mărturisi credinţa ortodoxă în societate şi în rândul oamenilor de lângă noi.

Prima seară a fost de cinema, copiii vizionând filmul „Binecuvântată fii, închisoare“, producţie bazată pe realitatea suferinţelor trăite de mai multe femei în temniţele comuniste şi pe mărturisirea zilnică a credinţei lor. Fiecare dimineaţă a fost un prilej de bucurie pentru sufletele tuturor tinerilor, aceştia participând la Sfânta Liturghie, centrul vieţii adevărate a oricărui creştin.

Sesiunile de lucru au oferit o nouă şansă tinerilor de a se cunoaşte cât mai bine şi de a-şi împărtăşi ideile timp de două ore. Participanţii au fost împărţiţi în 6 grupe şi au avut ca subiecte de discuţie dobândirea libertăţii şi cunoaşterea adevărului ca expresii ale mărturisirii, dar şi subiecte privind filmul vizionat.

După Sfânta Liturghie, tinerii au participat la diverse activităţi, printre care atelierele de lucru, activităţile sportive, marşul tinereţii şi focul de tabără. Cele 5 ateliere pregătite i-au făcut pe participanţi să se îndeletnicească cu muzica folk, cu dansul, cu gătitul, cu aranjamentele florale realizate de mâinile dibace ale celor de la atelierul handmade, dar şi cu muzica folclorică. Au urmat activităţile sportive care i-au distrat pe tineri şi le-au adus aminte de dictonul latin ,,Mens sana in corpore sano“.

„Marşul tinereţii ne-a ajutat să ne mărturisim credinţa căci în mersul nostru răsunau cântări bisericeşti închinate Domnului. Nu s-a simţit nici durere de picioare, nici de spate, căci Dumnezeu este acolo să aibă grijă de noi şi să ne ţină puternici până la capăt. Tabăra m-a bucurat foarte mult, mi-a adus acea doză de fericire pentru suflet de care aveam nevoie. M-am bucurat să văd anul acesta mai mulţi tineri participanţi şi să aud că toţi găsesc în Domnul nostru Iisus Hristos sprijinul cel mai important. Eu sunt convinsă că vom avea pe viitor mulţi mărturisitori adevăraţi ai credinţei noastre ortodoxe“, a declarat cu optimism o tânără participantă. (Nechita Diana-Petronela - ATOR Albeşti)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri