ATOR – Filiala Bicaz continuă activitățile proiectului NE’AM Țintit vacanța. Educație și mișcare!

Arhiepiscopia Iașilor Iulie 11, 2018

Scopul acestui proiect este susținerea și formarea tinerilor cu oportunități reduse prin includerea acestora în programe de formare, punând în valoare potențialul creator al tinerilor, crearea cadrului în care ei să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare prin împărtășirea valorilor tradiționale, naționale și încurajarea dialogului dintre ei.

Până acum s-au desfășurat trei tabere de 3-5 zile care au avut ca beneficiari 270 de copiii și tineri din satele: Toșorog, Rădeni și Podoleni. Aceștia au participat la activități educative, de creativitate și sportive cum ar fi: proiecție de film, campionate sportive, jocuri de echipă, ateliere de comunicare, vorbire liberă sau cetățenie activă/voluntariat, foc de tabără, spectacol artistic.

Urmează alte trei tabere în satele: Poloboc- 28-31/07/2018, Boboiești-31/07-03/08/2018 și Izvorul Muntelui 27-31/08/2018.

Taberele au ca obiective:

  • Promovarea educației nonformale în mediul rural;
  • Dezvoltarea capacității de comunicare, relaționare și lucru în echipă a tinerilor din cele 6  comunități partenere;
  • Crearea unei alternative pentru petrecerea timpului liber și oferirea unei vacanțe active și educative pentru 500 de tineri și copii;
  • Stimularea tinerilor pentru a se implica activ în cele 6 comunități rurale, prin identificarea de proiecte/inițiative ce ar fi necesare tinerilor pentru a continua să dezvolte activități în comunitățile lor și a-și dori să trăiască acolo alături de familie;
  • Deschiderea orizontului cultural,educativ și încurajarea lecturii în rândul participanților;
  • Combaterea marginalizării și a excluziunii sociale a tinerilor din mediul rural.

Alte activități ale proiectului NE’AM Țintit vacanța. Educație și mișcare! sunt:

- O tabără de ecologizare organizată în Sat Mănăstirea Neamț, Comuna Vânători-Neamț, jud. Neamț în Parcul Național Vânători-Neamț (4 zile, 30 participanți cu vârsta între 14-35 ani, 16-20/07/2018);

- Trei seminarii de formare adresate tinerilor din jud. Neamț (seminar de 3 zile, 14-35 ani, sat Mănăstirea Neamț, comuna Vânători-Neamț, jud. Neamț). Tematici: lucru în echipă, organizare de evenimente comunitare, vorbire liberă;

- Organizarea Crosului Tinereții – ATOR Maraton în orașul Bicaz, jud. Neamț, (adresat tinerilor 14-35 ani, 1 septembrie 2018).

ATOR Filiala Bicaz este o asociație de tineret înființată în baza OG nr.26/2000, apolitică și nonprofit, funcționând în scopul promovării sustenabile a dezvoltării comunităților cu orientare spre progres social, al mediului, cultural și economic. Asociația face parte dintr-o rețea de 27 de filiale la nivelul județelor IS, NT, BT și desfășoară activități de impact la nivel local din anul 2012, gestionând proiecte destinate comunității, încurajării voluntariatului. Unul dintre scopurile ATOR Bicaz este crearea unui climat educațional, cultural, social, artistic, sportiv favorabil dezvoltării multidimensionale a tinerilor.

Deși asociația este constituită legal doar din 2018, aceasta a desfășurat activități de impact pentru comunitatea locală (atât la nivelul orașului Bicaz, cât și la nivelul Jud. Neamț) și grupul țintă (copii și tineri) încă din anul 2012. În anul 2017, ATOR Bicaz a fost partener în organizarea ITO Iași 2017, eveniment internațional cu participarea a 6250 de tineri din 34 de țări, a organizat tabere comunitare (Tinerii de pe Valea Muntelui Ceahlău, Tabăra din Pridvorul Satului), acțiuni de ecologizare, campanii caritabile, acțiuni de promovare a portului și cântecului popular, a tradițiilor și obiceiurilor românești (prilejuite de Nașterea Domnului sau Înviere).

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri